ACESTA ESTE UN BLOG ORTODOX, ORICE CRESTIN CARE ESTE BOTEZAT IN NUMELE SFINTEI TREIMI,IN ORTODOXIE SI CARE LUPTA CU PACATELE SA NU-L ROBEASCA,SAU CU DEMONII SLUJITORII CELUI RAU,ESTE UN OSTAS AL LUI IISUS HRISTOS ,FIUL LUI DUMNEZEU,CARE ESTE SI LUMINA LUMII.
"Iar cîtiva dintre slujitorii Sfîntului Altar din ziua de azi defaimã aceste Sfinte Canoane, numindu-le bariere ruginite. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfînt prin Sf. Apostoli si prin Sf. Pãrinti ai celor sapte Sfinte Soboare ecumenice si ei zic: "Canoanele, de multa vechime pe care o au, au ruginit." Nu zic cã ei de multã grãsime si nefricã de Dumnezeu li s-a întunecat mintea si au nãpîrlit, cãzîndu-le si pãrul si barba si mustata, fãcîndu-se ca femeile. Cum e chipul Domnului si al Sfintilor si cum e chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfintilor ei le calcã în picioare, dar predicã sus si tare cã sunt ortodocsi." (Hranã duhovniceascã, Buc., 2000) Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

luni, 31 decembrie 2012

Puterea de a ierta pacatele !

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat pe acest blog,din mai multe motive,cea mai importanta fiind aceea a slabirii din punct de vedere duhovniceste ,dar Iubitorul de oameni,Domnul Iisus Hristos m-a ridicat din nou prin Spovedanie si Sfanta Impartasanie.Mare Taina este Spovedania in care iti poti curata Sufletul de pacatele savarsite si sa primesti Putere prin Sfanta Impartasanie ca sa te ajute sa nu mai pacatuiesti.Cat de mult pierd cei care nu cred in aceste Mari Taine,dar asta depinde si de momentul in care fiecare decide sa-si marturiseasca pacatele,care poate fii diferit.Unii se spovedesc chiar in ultima clipa a vietii,altii la batranete,altii din tinerete si ceea ce este mai rau ca sunt unii oameni care mor fara sa se spovedeasca si impartaseasca.Unii oameni deabia dupa ce mor vor vedea cat de mult au pierdut ca nu sau ingrijit de Sufletul lor cat timp au trait si ce este mai rau au facut diverse pacate,unele chiar strigatoare la cer,cum este de exemplu avortul pe care unele femei cu atata usurinta il pot practica ,de parca ar fi ceva normal,dar din contra este considerata o mare crima,pentru ca ucizi o viata daruita de Dumnezeu.De ce oare multi oameni refuza sa se spovedeasca?Pentru ca unii din lipsa de credinta nu au incredere in Preotii Bisericii,lipsa credintei si a smereniei il face pe om sa se indeparteze de Dumnezeu si sa judece cu usurinta greselile unor anumiti Preoti.

vineri, 19 martie 2010

Adevaratii Razboinici ai Domnului!


Cu siguranta sunt oameni care nu sunt deacord cu acest blog,sau cel putin cu ceea ce postez,Dumnezeu sa-i ierte si sa ma ierte si pe mine pacatosul,pentru ca nu putem fi toti la fel.Cat de greu este sa nu vorbesti pe nimeni de rau sau sa nu superi pe nimeni ,sau altfel spus SA NU JUDECI,m-am luptat mult cu aceasta patima a judecatii si tot am lunecat in ea,dar ma voi lupta in continuare,nadajduiesc ca Dumnezeu imi va da putere,chiar SA NU JUDEC pe nimeni.Cand este botezat un copil sau un adult,Preotul spune o rugaciune :,,SI-L FA PE ACESTA OSTAS DESTOINIC A LUI HRISTOS'',deci nu numai ca devine crestin dupa ce este botezat,devine si Ostas a Lui Hristos si cine este dator sa-l instruiasca?In primul rand Nasii celui botezat,care a raspuns in locul copilasului,devin PARINTII SPIRITUALI,si au obligatia de al invata sa fie in primul rand un Om de omenie si apoi un adevarat crestin.Iar in al doilea rand ,Parintii trupesti ai celui botezat au obligatia sa-i acorde atat o educatie morala ,cat si cel mai important o educatie religioasa.Sunt unii oameni care cred in Dumnezeu,dar fug de religie,nu sufera religia,dar ce fel de Credinta mai este si aceasta?Acestia nu stiu ca religia(lat.,,religio''=a relega) de fapt reprezinta LEGATURA OMULUI CU DUMNEZEU,sau mai bine zis REFACEREA RELATIEI OMULUI CU DUMNEZEU,intors de la viata cea pacatoasa la viata virtuoasa,iar Viata plina de virtuti presupune practicarea faptelor bune,lupta pentru a devenii un Om cat mai bun,in pimul rand cu cei din familie,apoi cu cei din societate(colegi,prieteni,vecini),pentru ca nu poti sa fii Om bun cu prietenii si cu familia ta un certaret.Sa ne aducem aminte de Razboaiele militare,soldatii care au luptat in acele razboaie au avut armament in dotare,dar sa nu uitam ca inainte de a porni la razboi au fost instruiti ,sau invatati cum sa lupte cu acele arme,de catre cine?De catre Ofiterii si subofiterii lor,Cel mai mare General al crestinismului este insusi Iisus Hristos,iar parintii trupesti ai crestinului au datoria sa-l duca la un INSTRUCTOR SPIRITUAL,SA-L INVETE PE CRESTIN CU CE ARME SA LUPTE IMPOTRIVA INAMICULUI SI CUM SA LE FOLOSEASCA.Acel instructor este nimeni altcineva decat un Preot ortodox,un Slujitor de Altar,un intermediar intre Om si Dumnezeu,mai pot spune ca Preotul ortodox il simbolizeaza pe insusi Fiul Lui Dumnezeu Iisus Hristos,PREOTII ORTODOCSI SUNT URMASII CELOR 12 APOSTOLI AI LUI IISUS HRISTOS DIN GENERATIE IN GENERATIE.Preotii sunt si ei insusi APOSTOLI,pentru ca,cuvantul apostol inseamna trimis,ei sunt TRIMISII LUI DUMNEZEU PE PAMANT SA NASCA CRESTINI PRIN BOTEZ.Preotia nu este nici o meserie ,nici o profesie,ea este o MISIUNE si cine o indeplineste cum se cuvine si o duce pana la capat,Rasplata mare primeste.Sunt doua categorii de ortodocsi,ortodocsi Practicanti si ortodocsi nepracticanti,iar ortodcsii practicanti sunt ADEVARATII RAZBOINICI AI LUMINII,IISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU,cu conditia sa stie sa manuie armele cele spirituale sau duhovnicesti,sa ajunga sa cunoasca strategia de lupta a inamicului,care este nimeni altcineva decat satana cu demonii lui.Una este sa stii ca exista diavol si alta este sa stii cum lucreaza diavolul,ca exista si oameni care nu cred ca exista draci,sau demoni este ca aceasta este cea mai mare strategie a lor:SA SE FACA CA NU EXISTA,iar daca sunt oameni care cred ca ei exista:SA-I FACA PE OAMENI SA PACATUIASCA CAT MAI MULT CA EI SA NU-SI DEA SEAMA CA MAJORITATEA PATIMILOR LOR SUNT PROVOCATE DE DEMONI.Care sunt armele crestinilor cu care lupta impotriva demonilor?Rugaciunea vremurilor de azi este DOAMNE AJUTA,asa spunea Parintele Rafail Noica,rugaciunea este prima arma ,a doua arma este SFANTA SCRIPTURA,a treia arma este CRUCEA SI SEMNUL CRUCII,dracii fug de cruce,de ce?Pentru ca le aduce aminte de Rastignirea Lui Hristos prin care a invins moartea si pe satana.Cea mai importanta arma este SMERENIA,Ce este Smerenia?Sa te judeci mai mult pe tine,decat pe altii,sa intelegi ce inseamna cuvintele Lui Iisus :,,Mila voiesc,iar nu jertfa'',si sa le implinesti,sa te Rogi pentru cei ce iti fac rau,te umilesc.A TE SMERII NU INSEAMNA A TE LASA CALCAT IN PICIOARE DE TOTI,CI ATI APARA DEMNITATEA DE CRESTIN,LA TIMPUL,LOCUL SI LA OAMENII POTRIVITI.ADEVARATII RAZBOINICI AI DOMNULUI SUNT CEI CE SE SMERESC MAI MULT SI SE NEVOIESC MAI MULT, PRIN POST SI RUGACIUNE.
 Sfantul Gheorghe Purtatorul de biruinta,este un adevarat model de Ostas a Lui Hristos,sau de RAZBOINIC INTRU HRISTOS.
 S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţamintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.
Martorii suferinţelor Sfântului Gheorhe, uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

miercuri, 17 martie 2010

Sa iubim Oamenii,animalele,natura!

Ce frumoasa este viata cu Dumnezeu si ma bucur ca a venit o vreme cu aparitia acesei metode virtuale a crearii de bloguri,in care iti poti pune in scris gandurile,simturile si parerile despre orice,numai trebuie sa nu ne pierdem prea mult timp navigand pe internet,pentru ca atatea daruri ne-a dat Dumnezeu si trebuie sa le pretuim,una dintre ele este Natura,ce frumoasa este o plimbare in parc pe o vreme insorita,ce frumoasa este o excursie la munte,sau la mare,sa admiri Creatia Lui Dumnezeu.Ce poti sa-i spui unui Om care nu si-a dedicat viata Lui Dumnezeu?sau unui Om ateu?Poti sa-i spui multe,dar nu rezolvi mai nimic,vorbele au si ele un rost,dar cel mai mult faptele si sa incep cu ce am inceput,daca ar fi sa intrebi pe majoritatea oamenilor daca-l iubesc pe Dumnezeu ,toti ar spune ca il iubesc,dar oare daca uraste pe cineva,sau nu poate ierta pe cineva il iubeste cu adevarat pe Dumnezeu?Cu siguranta Nu.O dovada de Dragoste pentru oameni este sa te Rogi pentru ei atunci cand nu te inteleg,sau iti fac rau,isi bat joc de tine,fac misto de tine,glumesc pe seama ta si poate vei spune,cum pot sa iubesc asa?sau cum ii pot iubi pe acei oameni care ma prigonesc?Parerea mea este ca IUBIREA LUI DUMNEZEU ESTE MAI MARE DECAT TOATA IUBIREA SFINTILOR LA UN LOC,dar totusi si iubirea unui Sfant este grandios de mare fata de iubirea noastra,acestea valabile pentru cine CREDE IN SFINTI,si putem invata din amandoua Iubiri.De exemplu astazi il sarbatorim pe Sfantul Alexie ,Omul Lui Dumnezeu ,care a iubit oamenii,dar mai ales Rugaciunea,in fiecare zi se ruga la Dumnezeu pentru oameni.TREBUIE SA-I IUBIM MAI MULT PE OAMENI DECAT PE ANIMALE,PENTRU CA OAMENII POARTA CHIPUL LUI DUMNEZEU IN EI,ADICA SUFLETUL.

sâmbătă, 13 martie 2010

Mari duhovnici despre actele cu cip: Părintele Justin Pârvu, Adrian Făgeţeanu, Arsenie Papacioc, Ioan de la Rarău, Nicolae Tănase şi Părintele Proclu

Sf. Justin Popovici despre ecumenism

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

vineri, 12 martie 2010

Tarul, un film exceptional, marca Pavel Lunghin (online

Tsar (Tarul), un film de exceptie regizat de Pavel Lungin, autorul “Ostrovului”, despre viata Sfantul Mitropolitul Filip, canonizat de către Biserica Ortodoxa Rusa, singurul care a avut curajul sa se ridice împotriva nelegiuirilor făcute de tarul Ivan cel Groaznic, o figura bizara si terifianta a istoriei. Pentru aceasta a platit cu ani grei de inchisoare si in final moare ca martir.
Ţarul (2009, cu subtitrare în limba română) oferit de Apologeticum.wordpress.com from Apologeticum.wordpress.com on Vimeo.

sâmbătă, 6 martie 2010

The Book of Eli (Cartea lui Eli), o cronica a filmului, Pr. Lucian Grigore

Cartea lui Eli

Un film care dezgoleşte osatura social-politică şi determinările curente ale veacului de balastul perfid al instituţionalizării. Când toate mecanismele sociale sunt deconstruite, lumea devine fie descoperită în faţa abuzurilor, fie se eliberează de sensul unor restrângeri comunitare inoperabile. Rămâne în faţa acestui cutremur identitar persoana singură, solitară, să ia în piept rostul său pierdut iremediabil şi să-l restaureze, dar nu atât de singură cum s-ar crede la prima vedere, ci având pe Dumnezeu drept partener şi sens sigur de mers.
Filmul ne învaţă să vedem că asigurarea unui echilibru interior nu vine nici de la încrederea în sine şi nici de la abilitatea de a ocoli dezastrele, ci rezidă doar dintr-o profundă legătură cu Dumnezeu în care crezi nestrămutat şi care te ocroteşte pretutindeni. The Book of Eli este o alegorie despre lumea noastră de acum şi de totdeauna, un poem despre încrederea deplină în ajutorul şi ocrotirea dumnezeiască şi despre salvarea lumii prin credinţă. O temă profundă, atent administrată de la un capăt la altul al istoriei. Scenaristul Gary Whitta şi fraţii Allen şi Albert Hughes – regizorii acestui film – ne invită să explorăm limita până la care se poate manifesta substituţia unei stratificări sociale aflate în derivă, o lume profund distorsionată de efortul reconfigurării etajelor ei de autoritate publică şi totuşi capabilă să-şi revigoreze tentaţia restituirii drepturilor, ori să descătuşeze libertăţi personale.

duminică, 21 februarie 2010

Părintele Iustin Pârvu - Despre creşterea copiilor

Parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru-Voda este unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei care lupta impotriva trairilor lumesti si a ereziilor,cea mai periculoasa fiind cea a ecumenismului.

Parintele Arsenie Papacioc - Cum ne putem mantui?

OSTASUL LUI HRISTOS!